duminică, 22 aprilie 2018

Despre singurătate și Junk Food pentru suflet


Vine vara, acel anotimp pe care îl iubesc și detest totodată. Nu-i suport zilele sufocante de caniculă, cu nori puțini, însă îmi este drag de căldura moderată, de atmosfera plăcută și parfumul magic din aer. Găsești speranță într-o vară, cum eu nu pot să găsesc într-o iarnă. Poate doar într-o toamnă, dacă reușesc să-mi iau gândul de la iarna ce trebuie să vină la un moment dat. Oricum trebuie să vine.
Despre singuratate și cum o înțeleg acum, de când sunt adult

În copilărie, cea mai mare catastrofă pentru mine era numai ideea de a-mi pierde părinții. Aprope că mă obseda lucrul acesta. Uneori nu puteam să dorm nopțile, îmi era teamă mereu să nu se întâmple ceva. Înțelegeam singurătatea printr-o imagine în care lipseau oamenii pe care îi iubesc și prin gândul că lumea acesta ar fi prea mare pentru mine, astfel. Totul părea atât de mare.


Crescând, am început să cunosc totul mai bine, să experimentez lucruri și să las în urmă temerile de copil. Totul se complică, nu mai ai timp de obsesii care pot doar îți fac rău și nu rezolva nimic. Nimeni nu este nemuritor, nici măcar familia mea. Ciudat.
La maturitate refuzi să te gândești prea mult la inevitabil. Tot ce poate fi mai neplăcut, încă se află undeva departe și noi trebuie să mergem înainte, poate, poate, înțelegem ceva din viața asta. Câteodată, rar, mă imaginez singură pe lume la o anumită vârstă, stau puțin pe gânduri, apoi îmi revin repede, știu că există lucruri mult mai îngrozitoare în jurul meu.

Am fost norocoasă să nu simt lipsa unor persoane importante, să nu cresc fără iubirea și sprijinul părintesc. Să-mi pună cineva supa pe masă, să mă ajute la teme, să mă învețe să înot. Eventual să vină la scoală atunci când se întâmpla ceva rău și aveam probleme.
Poate de aceea nu-mi mai este teamă de singurătate, în viața de adult. Nu o cunosc, nu am trăit-o. Dar am văzut-o în ceilalți, am văzut cum se manifestă. Pot să o înțeleg. Și mai mult decât atât, sunt construită pentru fiecare variantă de posibil viitor. M-am construit singură. O dorintă am însă... să pot să trăiesc frumos, decent, curat.

M-am lungit mult cu introducerea, încercând să mă explic și înțeleg. De fapt am plecat cu alte idei în minte. Mi-am dorit să vorbesc despre acea singurătate pe care o simți la un moment dat în viață. Nu este legată de oameni sau ce primești de la ei. Este o singurătate asemănătoare cu depresia, însă nu este depresie. Pur și simplu începi să conștientizezi că esti singur pe lume, nu-ți poate da nimeni răspunsurile întrebărilor tale. Te maturizezi, copilul din tine crește și el. Știi că nimic nu va mai fi la fel, că totul depinde de tine. Până atunci ai plutit, ai plutit prin mediul tău, ai fost la scoală, ai vazut lucruri, te-ai mulțumit cumva... să fii. Acum sufletul tău are nevoie de hrană, de o altfel de hrană. 

Dacă nu ești atent, poți să cazi într-o extremă neplăcută. Să te hrănești cu junk food pentru suflet, că doar are gust yummy și anulezi astfel din trăiri și anxietatea ce vine odată cu schimbarea. Și poate fi orice, depinde de tine. Lași acea otravă să-ți invadeze trupul și sufletul, mințindu-te în fiecare zi că asta e ce ai nevoie acum și nu poți altfel. Dar poți, dacă îți amintești pentru o clipă ce alte perioade ai reușit să traversezi. 
Experimentând, ai învățat. Oprește-te aici ! Nu repeta greșeli, nu retrăi momente ce nu trebuie retrăite.

Și acceptă-te așa. Bucură-te de tot ce ai acumulat. Întelege acea singurătate și nu o goni prin extreme. Ești o persoană mai puternică decât crezi, știi și tu asta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...