joi, 8 iunie 2017

Un strop de magie

Sursă foto: www.topbulb.com

-Toţi avem visuri mici şi visuri mari. Le păstrăm frumos în suflet ani de-a rândul, nu le povestim nimănui şi sperăm ca într-o bună zi ele să se îndeplinească. Pentru că, indiferent cât de mult pălesc odată cu trecerea timpului, obţinerea lor ne oferă o satisfacţie imensă.-

Obişnuiesc ca uneori, când vreau să am un somn de noapte bun sau să-mi păstrez speranţa vie că la un moment dat lucrurile vor fi exact aşa cum mă aştept să fie, să răsfoiesc reviste şi să întorc peste cap Pinterest-ul în cautarea frumosului pe care toţi am vrea să-l accesăm în viaţa aceasta.

Sunt pasionată de designul de interior, stiu cu siguranţă că atunci cand va fi momentul potrivit, am să fiu foarte implicată în amenajarea casei până în cel mai mic amănunt. Acasă este locul din care ne luăm energia pentru fiecare zi şi ar trebui să fie un mic rai pe pămant, confortabil, curat şi numai cu vibraţie pozitivă.
Poate că în prezent nu trăim acolo unde ne-ar plăcea să trăim sau locuinţa noastră nu arată ca în reviste, însă asta nu înseamnă că nu putem crea o atmosferă plăcută inspirându-ne din reviste home deco şi făcând câteva cumpărături importante.



Îmi amintesc că în liceu strângeam fiecare bănuţ pentru a-mi cumpăra decoraţiuni de interior pentru camera mea, tablouri sau ceasuri mici, vintage, pe care le aşezam prin toată casă, impunând în tăcere propriile gusturi.

-Da, îmi doresc o casă în copac pentru oameni mari, exact ca în imaginea de mai jos, multă verdeaţă în curte şi lumini decorative pentru serile de stat afară. Vrea căminul meu să fie aranjat îmbinând mai multe stiluri de design de interior, populare în vremurile noastre şi cu mult bun gust.-
Pinterest.com

Zilele trecute am făcut câteva cumpărături online gândindu-mă că trebuie să fac câteva schimbări în locuinţa mea. Degeaba răstorn în fiecare seară internetul cu Pinterest cu tot, dacă am uitat să fac ceea ce faceam în adolescenţă, atunci când mă preocupau detaliile.
Nu am investit foarte mulţi bani, doar am preferat să schimb puţin starea de spirit a casei, însemnând că nu m-am atins de mobilier sau de alte obiecte importante, ci am adus doar o altă lumină şi înfăţişare.

SavElectro este magazinul de unde părinţii mei au cumpărat tot ce a fost necesar atunci când au amenajat noua lor casă, în urmă cu câteva luni. Accesorii pentru iluminat începând cu aplice, lustre, prize, întrerupătoare şi multele altele. Cunoscând calitatea produselor, mi-a fost uşor să fac cumpărăturile la ei, mai ales că sunt foarte atentă când vine vorba de curentul electric care îmi intră în casă şi refuz să folosesc tot ce este de o calitate slabă.



Mi-am reamenajat biroul într-o sursă de inspiraţie pentru viitor, şi am rugat pe cineva din familie care se pricepe să lucreze cu lemnul, să-mi creeze câteva rafturi pe perete, deasupra biroului. Ador Stilul Scandinav şi modul în care aleg nordicii să îşi amenajeze casele, adică prin multă simplitate şi naturaleţe dar totodată să fie util.

Nu-mi plac deloc casele încărcate cu lucruri greoaie, care te fac să simţi că nu este destul aer în încăperi.

Am decorat rafturile cu amintiri, lumânărele, agende şi un şir de lumini care aduc puţină nostalgie, cumpărând becuri vintage Edison Para, pentru că mereu am iubit o uşoară atingere vintage în stilul de amenajare al casei.

 SavElectro aduce în casele noastre becuri Edison, care poate mie personal nu îmi sunt de folos atunci când lucrez la ceva şi am nevoie de o lumină puternică, însă sunt cel mai bun prieten de fiecare dată când vreau să mă relaxez, să beau un ceai, să urmăresc cum plouă afară iar în casă să mă bucur de o lumină caldă, confortabilă, care nu mă oboseşte.

În dormitor am făcut mai multe schimbări, adică mi-am achiziţionat mai multe lenjerii de pat în stilul Country Cottage, cuverturi, câteva covoraşe boeme, două plante în ghiveci aşezate la geam. Am renunţat la perdea pentru mai multă lumină în timpul zilei şi am cumpărat două lampadare vintage de culoare albă Loft Antique 5052 Nowodvorski, care stau aşezate în două colţuri ale camerei.


Într-un dormitor nu ai nevoie de mai multă lumină. Becurile vintage Edison au o putere de 4W şi până la 60W, ideale pentru momentele în care vrei linişte şi cât mai puţină lumină. În plus, se adaptează la orice fasung tip E27.



Îmi place când se lasă seara să aprind lampadarele. Apoi urmăresc un film în patul meu confortabil, alături de un ceai rece vara sau o ciocolată caldă iarna. Apreciez mai mult frumuseţea iernii atunci când vine vorba de relaxare, pentru că ziua este mai scurtă şi te poţi retrage mai repede în cuibuşorul tău.
Să nu mai vorbim de sărbătorile de iarnă, când, pe lângă clasicele decoraţiuni, o lumină vintage în întreaga casă nu poate decât să aducă un plus de atmosferă.
Abia aştept Crăciunul lui 2017 🎄

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...