sâmbătă, 10 iunie 2017

Istoria unui zâmbet

În ultimele zile m-am tot gândit dacă este sau nu momentul potrivit să aflaţi povestea zâmbetului meu. Este una din acele poveşti pe care nu o poţi spune cu usurinţă, pentru că te reîntoarce într-un moment din trecut, nu tocmai roz şi tu nu mai vrei acolo. Ţi-a fost de ajuns.
Cu toate acestea, faptul că am un blog personal şi oamenii mă citesc, mi-a reamintit cel dintâi motiv pentru care mi-am dorit să scriu aici. Şi anume, posibilitatea de a împărtăşi tuturor cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat până astăzi.


Poza 1 - Diastema (strungăreaţă) - corectare cu aparat dentar fix
Când am descoperit clinica stomatologică Cris Smile în urmă cu aproape 3 luni de zile, eram sceptică. Nu mai voiam pur si simplu să am de-a face cu un cabinet descoperit la întâmplare pe internet, chiar dacă aveam nevoie doar de un simplu detartraj. Însă mi-am spus că poate totuşi pot să-i acord o şansă, mai ales că par a fi oameni atenţi la detalii, au un site de prezentare drăgut, foarte bine structurat, cu multe informaţii care te pot ajuta. Apoi, trebuie să recunosc, m-a cucerit şi numărul de like-uri a paginii de Facebook, adică peste 17.000, ceea ce mi s-a părut mult.


Cristina Munteanu este medic stomatolog şi lucrează alături de o echipă de opt medici în care a căutat şi găsit acele calităţi pe care le consideră importante în această meserie. Şi anume empatie, curaj, transparenţă, încredere, respect, răbdare, confidenţialitate, eficienţă.
Spune că:
                

 "Nu prea se poate comunica empatic. E prea complicat şi incomod pentru un medic” ar afirma orice sceptic. Mă încăpățânez să îl contrazic.


Înainte să sun la cabinet pentru o programare, am analizat site-ul pentru încă câteva minute bune. Medicii sunt specializaţi în Implantologie, Ortodonţie, Stomatologie copii, Restaurări dentare, Profilaxie dentară, Endodonţie, Estetică dentară, Ghirurgie dentară, Parodontologie, chiar şi Estetică facială.

În plus, se lucrează cu echipamente de ultimă generaţie care nu numai că pot asigură confortul şi siguranţa pacienţilor, ceea ce este foarte important, dar sunt şi mult mai eficiente. Câteva dintre acestea sunt: Laser Epic Biolase, Inhalosedare, Apex finder, Fiziodispenser, Safe Relax - aparat pentru îndepărtarea lucrărilor proteice Anthogyr.



În după-amiaza aceea am sunat la clinica Cris Smile pentru o programare. Mi-a răspuns o voce amabilă şi am convenit să vin săptămâna viitoare, luni mai exact, pentru că aveam câteva urgenţe de rezolvat în afara oraşului şi nu era posibil mai devreme.
Am explicat ce vreau, adică un tratament de detartraj. Mi s-a spus că folosesc instrumente performante cu ultrasunete, asta însemnând că garantează o îndepărtare delicată şi de durată a plăcii bacteriene. Aparatul cu ultrasunete pe care îl folosesc reduce sensibilitatea dentară şi sângerările gingivale, spre deosebire de aparatele vechi care nu sunt la fel de "prietenoase". 
M-a bucurat să aud asta. Ideea că un cabinet stomatologic are grijă să aducă cele mai moderne echipamente pentru pacienţii care îi trec pragul, nu poate decât să mă încânte. 

Istoria unui zâmbet

Luni la ora 9:30 dimineaţa, mă aflam în taxiul care mă ducea la Cris Smile. Trebuia să ajung în sectorul 5, pe strada Malcoci, nr.2, bloc 36, sc. B, ap. 59. Ploua mărunt în Bucureşti, geamul maşinii era aburit şi nu aveam nimic altceva de făcut decât să cad pe gânduri. Şi am căzut.

Mi-am amintit cât de multă suferinţă, nu neapărat fizică mi-au produs dinţii de-a lungul timpului. A fost, probabil, o pedeapsă primită pentru că m-am născut cu o dantură aproape perfectă şi am avut de plătit o datorie dintr-o viaţă anterioară. Habar nu am. Altfel nu înţeleg de ce tocmai mie mi s-au întâmplat toate.
Şi au venit gândurile...


Domnul doctor stomatolog la care am mers în perioada liceului, care mi-a făcut o obturaţie nefericită ce mi-a pus sănătatea în pericol. Ştiu că m-am reprogramat la cabinet peste două zile să-i spun că simt un gol în obturaţie, însă el mi-a spus pe un ton răstit că nu este nici o problemă.
Dar a fost. Peste 3 luni, într-o dimineaţă de vară, m-am trezit cu faţa deformată de la infecţie. Gingia, buza superioară, obrajii, tot. Nu ştiam ce să fac, îmi era frică.
Părinţii m-au dus la o clinică stomatologică de urgenţă, unde am suferit o operaţie şi obturaţia a fost realizată din nou, de această dată corect. 
***
Clasa a lll-a, vacanţa de iarnă. Nu ştiu cum s-a întâmplat, ne jucat, eu împreună cu cea mai bună prietenă. Eram într-un parc pentru copii, zăpadă, gălăgie. Ne aflam într-un labirint din fier, pe unde alergam necontenit. Cumva, din neatenţie, când îmi legam şireturile, m-a lovit în joacă iar eu nu m-am aşteptat. Aşa că am aterizat cu dinţii direct într-o ţeavă subţire. O parte din incisivul lateral superior s-a spart şi a fost necesară prima obturaţie din viaţa mea.



Prima problemă cu care m-am confruntat a fost imediat după ce dinţii de lapte au căzut şi au apărut cei permanenţi. Frumoşi, egali, ca nişte mărgeluţe. Un singur lucru nu a mai fost la fel. Diastema (strungăreaţa) apărută între incisivii centrali. Oricât de mult îmi spuneau ai mei că este în regulă, mie tot nu-mi plăcea, mai ales că nici un om pe care îl cunoşteam nu avea diastemă. De ce eu ?!
Până la urmă am purtat un aparat dentar o perioadă, care a repoziţionat dinţii şi a redus spaţiul interdentar.

Clinica Cris Smile te poate ajuta să ai un zâmbet impecabil la orice vârstă. Un aparat dentar fix poate fi o soluţie şi la maturitate, în cazul în care aspectul cavităţii orale nu este cel visat iar asta te face să nu fii tu însuţi atunci când intri în contact cu ceilalţi.

Care sunt indicaţiile terapeutice ?

  • Mişcarea fizică a dinţilor în direcţia dorită
  • Mişcarea şi îndreptarea rădăcinilor
  • Alungirea sau scurtarea coroanelor dentare
  • Repoziţionarea individuală a fiecărui dinte
  • Remodelarea şi extinderea arcadelor
  • Corectarea diferitelor tipuri de malocluzii, etc.

Şi poţi opta pentru bracket-uri din ceramică, oţel inoxidabil sau safir. Acestea se fixează pe dinţi cu nişte adezivi.

Igiena orală în perioda purtării aparatului dentar - se recomandă o atenţie deosebită
●periajul dinţilor după fiecare masă
●utilizarea firului interdental
●folosirea apei de gură cu o concentraţie mai ridicată de fluor

✴nu uita, aparate dentare au purtat şi celebrităţile. Eu îţi dau 3 exemple: BeyoncéTom CruiseGwen Stefani - search pe Google.
Clinica Cris Smile
Prima impresie după acea zi de luni, când am trecut pragul clinicii de stomatologie Cris Smile a fost una bună. Ajunsesem la ora 10:50, exact cu 10 minute înainte. Am fost primită imediat de o doamnă drăguţă, care după ce mi-a pus câteva întrebări a început procedura de detartraj. Acum ştiu că #doctorempatie nu este doar o simplă reclamă a cabinetului, ci o realitate.
La plecare am lăsat o adresă de email să păstrăm legătura, pentru că mi-am dorit să fac o albire dentară cu lampa ZOOM. Acum a devenit clinica mea preferată. În sfârşit am şi eu una :)

Bineînteles că mă voi întoarce la cabinet pentru controlul dentar de specialitate şi igienizarea profesională..

Dinţii mei sunt mai albi ca niciodată. Obişnuiesc să îmi clătesc gura în fiecare dimineaţă cu ulei de cocos, apoi folosesc o perie electrică, apa de gură şi aţa dentară. Am o pastă de dinţi Bio, cu echinacea şi propolis. Sanatatea orală este foarte importantă !

Cu drag,

L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...