miercuri, 22 martie 2017

Am fost un copil sălbatic. Mai sunt

Mă mândresc că am rămas la fel. N-am motive să spun că viaţa de adult m-a schimbat într-un mod în care nu-mi doream să fiu niciodată. N-am pierdut nimic. Poate doar un strop de naivitate şi trei lacrimi de copil nedreptăţit, care plânge când lumea-i pare că s-a întors cu fundul în sus.
E drept, n-am avut de gând să-mi vând universul pe trei bănuţi. Nu mi-am permis eu, nu mi-a permis destinul.
Staţi liniştiţi, nu mă ridic în slăvi. Totuşi, n-am cum să nu admit că sunt cea mai de neîmblânzit persoană din câte am cunoscut. Sunt sălbatică şi liberă în felul meu, chiar de am aripile frânte uneori. 

Îmi spun mereu că voi zburda liberă într-o zi, că lumea va fi a mea. Mai un pic. Mai un colţ de stradă, mai o şosea de traversat, mai un semafor înţepenit pe roşu. Ah, la naiba !

Poveste din copilărie


Ştiti acei copii care reprezintă un pericol pentru unii părinţi ?

Matei, nu ai voie să te joci cu Alex ! Ştii că el se ţine numai de rele şi te învaţă tot felul de prostii !

Joacă-te numai cu Andrei şi Ionuţ. Ei sunt copii cuminţi, liniştiţi.

Eu eram varianta feminină a "băieţilor interzişi". Bine, poate că exagerez puţin, însă nu cu mult.
Îmi plăcea la nebunie să-mi complic viaţa, să creez probleme. Eram capul răutăţilor, un fel de drăcuşor cu chip angelic şi ochi mari, nevinovaţi.

La sfârşitul sclasei a-lV-a, doamna învăţătoare, pe care o îndrăgeam toţi foarte mult, ne-a dus într-o excursie de o zi, într-un loc magic, înconjurat de păduri şi poteci, unde aerul era ca apa proaspătă de izvor, curat şi tăios. (am și scris despre asta)

Dincolo de natura bogată, acolo se afla un complex turistic de lux, cu hotel şi piscină, multă verdeaţă şi şezlonguri confortabile. E drept, nu mai văzusem aşa ceva niciodată. 

Existau şi reguli care nu trebuiau fi încălcate:

Să nu ne îndepărtăm de la piscină

Să nu intrăm în hotel 

Însă mie şi prietenelor mele ne era cald. Cautam o gură de aer condiţionat, aşa că am decis să intrăm în hotel. Hotelul era o creaţie din viitor, cu pereţi de sticlă, marmură pe jos, totul foarte sobru şi cool. 
Am intrat cu costumele de baie ude, alergănd pe coridoare, spre a descoperi un loc în care să nu fim detectate.
Când, din faţa noastră, apare un domn, posibil angajat, ce încearca să afle, strigând către noi, încotro avem de gând să mergem. N-am răspuns.
Am luat-o la fugă spre ieşire, cu gura pâna la urechi, mândre de fapta noastră.

Afară, ne-am dat seama că doamna învăţătoare poate afla isprava noastră. 

Ce facem acum ?

Mai furăm din timp.

Mi-a venit mie ideea strălucită să mergem pe poteca din dreapta complexului, de lângă pârâul peste care traversam un pod. După 15 minute de mers, liniştea pădurii s-a contopit cu teama de copil prostuţ.

Dacă vine un urs ?

Dacă întâlnim alte pericole ?

Hai mai bine să coborâm lângă pârău, suntem mai ferite !

Pârâul era jos, la o distanţă de cel puţin doi metri faţă de drumul obişnuit.
E mai sigur la întoarcere, ne-am spus, decât cu pădurea în spate.

Am mers, am mers, am mers. Pe lângă pârâu, împiedicându-ne de pietre.

Când am simţiţ toate:
Ceva, ceva, nu e în regulă ! Se aud zgomote ! Haideţi repede sus ! 

Am început să băgăm isteric mâinile în pietriş şi nisip, să căutăm o cale de a ne căţăra, dar alunecam înapoi la fiecare încercare. Starea de panică se instalase complet, nu mai aveam glas să tipăm.
Vântul se înteţise, liniştea era apăsătoare, trăiam un film horror cu personaje malefice, invizibile.

M-am prins, în sfârşit, de o rădăcină, încercând să urc şi am căzut înapoi, rostogolindu-mă până jos. Nu-mi mai simţeam braţele, eram plină de julituri, inima-mi stătea să sară din piept.

Ce facem acum ?

Eu spun să te urcăm pe tine, Claudia. Tu ne poţi scoate de aici, eşti cea mai puternică.

Şi am urcat-o pe Claudia.

Pe rând, ne-a tras afară pe toate.

Ne-am întors la hotel, eu schiopătând, cu braţele încă amorţite de la căzătură. 

Repede, în piscină toată lumea ! Noi n-am fost plecate niciunde, aşa să spuneţi ! 

Dacă află doamna învăţătoare, pe şezlonguri vom sta până deseară !

În pădure, se pare că ne speriasem de... noi. Ne-am creat singure acel sentiment de teamă. Nu ne urmărea nimeni, nici un urs feroce nu era în urma noastră.

Dacă vă plac poveştile pline de aventură, atunci nu rataţi nici noul film Strumpfii: Satul Pierdut. Începând cu data de 31 martie 2017, va rula în toate cinematografele din România, în format, bineînţeles, 3D.

Este, cu siguranţă, un film pentru întreaga familie. Bun pentru descreţit frunţi adulte şi bucurat minţi de copii.

În această nouă producţie Smurfs: The Lost Village, avem de-a face cu o hartă, o hartă misterioasă, care o va conduce pe Smurfette şi prietenii ei Hefty, Brainy şi Clumsy, direct prin Pădurea Interzisă. Acest lucru va duce la descoperirea celui mai mare secret din istoria Strumpfilor.

Sunteţi curioşi ?

surse foto/gif - Pinterest, Tumblr.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...