marți, 14 februarie 2017

Cadouri de Valentine's Day

Pe vremuri, când se primeau cadouri în bani, nu existau și magazinele online de astăzi. După aniversări şi sărbători importante sau mai puțin importante, când se numărau sumele şi se construiau schemele imaginare de investit acei bănuţi, se știa că va urma un weekend plin.
Trezirea se dădea la răsăritul soarelui, se alegeau cele mai comode ținute și încălţări, se ieşea pe uşă nu mai târziu de ora 9:30am. Pentru că toată lumea ştie, indiferent cât este de mic sau mare oraşul în care locuieşti, va fi mereu dificil să găseşti exact ceea ce cauţi. Cumva, nu se potrivesc lucrurile și ai nevoie de timp.
Acum, însă, treaba stă cu totul altfel. Shopping-ul online te salvează ! Nu mai este necesar să te deplasezi din confortul căminului tău, ai tot timpul şi energia din lume să faci cele mai bune alegeri.

În 2017, cel mai frumos cadou pe care poți să-l oferi unei femei este un gift card. Ea va plonja fericită în marea reducerilor şi a ofertelor, unde va colinda liniştită online-ul, la ceas de seară, alături de un pahar  cu vin roşu şi multă bucurie nevinovată în suflet. Mă alătur milioanelor de femei care au această pasiune. Nu-mi cumpăra flori, bijuterii, parfumuri, haine. Bazează-te pe gusturile mele şi lasă-mi libertatea de a căuta. Oferă-mi acest răsfăţ, mai de preţ decât o şedinţă la SPA.

Pentru că aveam un gift card primit de sărbători şi nefolosit până acum, m-am gândit că ar fi o ocazie bună să mă răfăţ puţin, în această tristă perioadă a iernii, până la sosirea primăverii. Şi cum nu sărbătoresc Valentine's Day, m-am gândit, de ce să nu mă sărbătoresc pe mine ? Foarte bine ! Oricum aveam câteva dorinţe neîmplinite, notate pe o pagină din spate a agendei. 2016 nu a avut timp şi pentru ele. Mi-am dorit mult o periuţă de dinţi electrică, o perie de curățare facială, un epilator electric și un umidificator. Acum a venit timpul şi pentru ele.

Cumpărăturile le fac, așa cum obișnuiesc de ceva timp, în magazinul online Dwyn Shop. Îmi primesc comanda la timp. Există o gamă variată de produse, începând de la televizoare, tablete, laptopuri şi până la aparate de ingrijire personala, jocuri, console sau chiar piscine.
Mai mult decât atât, punctele de fidelitate acordate pentru fiecare comandă reprezintă puncte valorice acumulate. Acestea pot fi folosite pentru achitarea parţială sau totală a valorii unei comenzi.

Ce mi-am cumpărat:

Perie curățare facială Braun





Aveam nevoie de așa ceva, ca de aer. Și nu exagerez când spun asta. Bine, poate doar puțin. Ideea este că, în cazul în care vă gândiţi să achiziţionaţi acest pachet cu 4 perii, faceți o alegere bună. FaceSpa de la Braun îți oferă un tratament complet. Curăță, masează, exfoliază, distribuie uniform crema, serul și machiajul. Zona T nu îți mai creează probleme, ajută în lupta cu porii deschişi şi punctele negre.

Oral-b Periuţă de dinţi electrică 3D White 


Mereu am considerat că nu ai nevoie de foarte mult pentru a fi frumoasă. Un zâmbet sănătos, o piele îngrijită şi un păr plin de vitalitate. Cele trei ingrediente atât de accesibile. Mi-am dorit o periuţă de dinţi electrică încă de anul trecut. Începusem să mă simt foarte antică cu clasica periuţă, ştiam că trebuie să fac o schimbare.
Oral-B Vitality 3D White îndepărtează cu până la 90% petele în 14 zile,  vine însoţită cu un capăt de periaj Pro White, luptă împotriva plăcii bacteriene, foloseşte o tehnologie avansată  pentru a cuprinde fiecare dinte şi curăţă delicat marginea gingiei. 

Epilator Braun Silk-epil3 Soft Perfection 3380


Folosesc epilatorul încă din adolescenţă, niciodată benzile cu ceară, această metodă de tortură pe care nu o pot tolera. Deloc. Părerile sunt împărțite, unele dintre noi preferă oricând epilarea cu ceară, pe când altele, printre care mă număr și eu, epilatorul. O consider cea mai acceptabilă "formă de tortură" prin smulgere a firelor nedorite de păr. Și pentru că ultimul aparat pe care l-am avut a încetat să mai fucţioneze cu puţin timp înainte de sărbători, m-am hotărât că trebuie să-mi cumpăr unul nou,

Braun Silk-epil3 Perfection 3380 are 2 viteze, capac pentru axile, perie, role de masaj şi mănuşă răcoritoare. 

Umidificator cu ultrasunete Laica





Umidificatorul a fost ultimul lucru pus în coș, dar atât de necesar. Am simtit nevoia să am acasă un astfel de aparat și l-am ales pe acesta. M-am gândit la problemele mele de respirație, în speranța că poate ar ajuta. Foarte util în perioada rece, când aerul din interior este foarte uscat. Cu ce te poate ajuta ? Ameliorează simptomele sinuzitei, accelerează vindecarea (răceala, ajută în problemele cu alergia, astmul), menține căile nazale umede, menține pielea tânără, previne sângerările nazale.
Caracteristici: emisia vaporilor durează 7-8 ore, capacitatea rezervorului 1.3 litri, are incorporat o lampă de veghe cu 7 culori ce pot alterna automat, compartiment pentru difuzia esențelor, ideal pentru dormitor, camera copiilor, hol sau birou. Umidificatorul de aer ultrasonic are un jet reglabil de abur rece și conferă o vaporizare foarte fină și de lungă durată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...